Ce pahare se potrivesc la vinuri

Cunoscatorii sunt de acord ca fiecare tip de vin are nevoie de un anumit pahar pentru a-i scoate in evidenta buchetul distinctiv. Folosind un pahar ingust pentru un vin bogat, spre exemplu, nu-i va oferi suficient spatiu pentru a se roti,si tocmai rotirea ii releva buchetul. Paharul trebuie sa se ingusteza adecvat spre varf astfel incat sa captureze buchetul, permitand totusi sa fie sorbit. In general, piciorul paharului trebuie sa fie suficient de lung pentru ca mainile sa nu atinga bolul, ceea ce ar putea afecta temperatura vinului, si ca atare buchetul lui.

Prin traditie, serviciile de pahare trebuie sa cuprinda cate 12 piese pentru fiecare tip de bautura: apa, vin alb, vin rosu, tuica, lichior, sampanie. Exista insa si bauturi care nu se servesc din pahare, ca de exemplu mustul. Acesta se aduce la masa in carafe sau urcioare si se bea din cani din ceramica, fiind mai gustos astfel, dupa spusele cunoscatorilor. Codul manierelor elegante recomanda insa modul specific de servire a fiecarei bauturi in parte.

Peste tot in lume mersul la o bauta intr-un „pub” sau intr-un „wine bar”(Marea Britanie), „bar” sau „inn” in SUA, hotel sau „rubbedy” in Australia este o activitate sociala, care te ajuta sa te integrezi intr-un colectiv, sa tratezi o afacere… Cunoscatorii vor sti doar privind paharele goale de pe o masa, ce s-a baut la acea masa si acest lucru poate fi important in abordarea unor persoane.

Alegerea paharului potrivit in functie de bautura servita, poate fi si ea privita din mai multe unghiuri. Daca esti gazda trebuie sa stii ce fel de pahare oferi in functie de bautura, iar daca esti musafir trebuie sa stii ce alegi, pentru ca unele impresii nu se sterg niciodata. La fel daca esti intr-un local trebuie sa stii ce vrei, pentru a nu cadea in capcanele etichetei.

In localurile care se respecta, eticheta, traditia sunt foarte bine pastrate. In Belgia de exemplu, unde exista foarte multe tipuri de bere, fiecare bere se serveste dintr-un anumit tip de pahar si numai din acela.

Nu putem spune ca este definitoriu pentru o anumita bautura sa fie servita numai dintr-un anumit tip de pahar, dar conteaza si nu numai pentru a respecta eticheta. Este vorba de pastrarea buchetului, de punerea in evidenta a culorii, de modul cum se beau acele bauturi (cu gheata, cu sare, cu masline, cu felii de fructe, cu pai…), de pastrarea temperaturii optime sau a efervescentei acelei bauturi.

Pahare pentru vin

Vinul rosu se va servi la temperatura camerei, in pahare cu picior scund, avand cupa larga si potrivit de inalta, el este cel mai mare dintre paharele de vin. Paharul este tinut de picior aproape de baza cupei, pastrandu-se la o temperatura apropiata de a camerei, ceea te va ajuta sa-i simti buchetul.

Pentru vinurile mai bogate precum Rosu de Burgundia si Pinot Noir, folosim un pahar mai inalt, cu o cupa mai larga. Paharul trebuie sa se ingusteze adecvat spre varf astfel incat sa captureze buchetul, permitand totusi sa fie sorbit. In general, piciorul paharului trebuie sa fie suficient de lung pentru ca mainile sa nu atinga bolul, ceea ce ar putea afecta temperatura vinului, si ca atare buchetul lui.

Pentru vinul alb se recomanda paharul cu picior inalt, zvelt si cupa mai mica, fina, eventual cu incrustatii discrete. Paharul va fi tinut de picior, conservandu-se astfel raceala si buchetul vinului.

Paharele pentru sampanie – inguste, prelungite care reduce suprafata vinului si impiedica bulele sa se disipeze.

Sampania, oferita rece, se va savura in pahare foarte elegante, speciale. Sampania servita pentru toasturi sau la inceputul unui eveniment, pentru a puncta festivitatea acestuia, va fi oferita in cupe cu picior inalt, cupa larga, semisferica sau conica, acestea umplandu-se pe trei sferturi.

Sampania, sau vinurile spumoase oferite la desert, sau pe parcursul unei cine romantice vor fi oferite in cupe lungi si inguste, care sa permita perlelor gazoase din sampanie sa se disperseze pe o suprafata cat mai mare, inainte de a se sparge, iar piciorul inalt va permite pastrarea indelungata a temperaturii joase. In aceste pahare sampania isi va pastra calitatile pana la final.

Pahare pentru cognac

Paharele folosite pentru coniac au cupe globulare cu suprafata mare, cat mai inchise, si piciorul scurt. Ele se alinta si se incalzesc in podul palmei, favorizand eliberarea volatilelor, aromelor delicate in momentul degustarii. De cate ori veti roti paharul intre ambele maini si apoi veti cuprinde cupa cu o mana, incalzirea paharului va releva buchetul coniacului.

Vermutul se serveste si el in acelasi tip de pahare, glasate insa cu zahar si lamaie.

Sursa: Gastronomie.ele.ro

About cotnari

Compania COTNARI este inima podgoriei Cotnari din anul 1948. Dragostea localnicilor pentru cresterea si rodul vitei de vie ne-a invatat sa pretuim fiecare boaba purtatoare de soare si sa impartasim cu ceilalti bucuria vietii.
Acest articol a fost publicat în Vinul și etichetat , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s