Cotnari SA investeste 4 milioane de euro in extinderea podgoriei

La o productie estimata de 9,5 tone de struguri la hectar, compania Cotnari SA spera ca in toamna sa obtina 8.500.000 litri de vin. Combinatul de vinificatie de la Cotnari a alocat pentru anul in curs nu mai putin de 4 milioane de euro pentru continuarea programului de plantari cu vita-de-vie din soiurile: Grasa de Cotnari, Busuioaca de Bohotin si Feteasca Neagra.

Ultimele doua sunt soiuri de struguri rosii,  reprezentand o noutate pentru podgoria Cotnari, renumita prin calitatea vinurilor sale albe. Reprezentantii companiei Cotnari SA sustin ca vita-de-vie nu a fost afectata de gerurile din iarna ce a trecut, astfel ca estimeaza o productie de struguri asemanatoare cu cea din anul precedent, respectiv de 9,5 tone la hectar.

Razvan Serghiuta, director in cadrul companiei Cotnari SA, ne-a explicat ca, la un randament de 70% aplicat productiei estimate de 9.500 de kilograme de struguri la hectar, se vor obtine 6.600 de litri de vin la hectar.

„Estimam, astfel, ca de pe cele 1.300 de hectare de podgorie pe rod vom avea o productie totala de 8.500.000 litri, numai vin cu Denumire de Origine Protejata, ceea ce inseamna ca ne vom plasa la nivelul de anul trecut al productiei”, ne-a declarat Razvan Serghiuta. Acesta a mai explicat ca plantatiile de vita-de-vie administrate de Cotnari SA nu au fost afectate de temperaturile extrem de scazute din iarna.

„Cele mai expuse la temperaturi scazute sunt suprafetele plantate pe vai. Din acest motiv, la noi se practica ingroparea viei, pana la jumatatea pantei dealurilor. Ca urmare a acestei practici preventive, putem spune ca plantatiile noastre nu au avut de suferit din cauza gerului din iarna care a trecut”, a precizat Serghiuta.

„Incet-incet, infiintam si plantatii din soiuri de struguri rosii”

Producatorul de vinuri iesean va continua si anul acesta programul de reconversie/plantare, demarat in urma cu doi ani, pentru care s-a alocat un buget de 4 milioane de euro.

„Continuam programul de investitii prin marirea suprafetei de vita-de-vie cu inca 200 de hectare, din soiurile Grasa de Cotnari, Busuioaca de Bohotin si Feteasca Neagra.Astfel, incet-incet, am inceput sa infiintam si plantatii din soiuri de struguri rosii, cum sunt Feteasca Neagra si Busuioaca de Bohotin. in campania de plantari din aceasta primavara am infiintat 60 de hectare, iar in toamna vom planta alte 140 de hectare”, ne-a informat Razvan Serghiuta. Astfel, peste trei ani, perioada necesara unei podgorii noi pentru a ajunge la maturitate, Cotnari SA va administra o suprafata de 1.700 de hectare de vita-de-vie pe rod.

Sursa: Financiarul
Data publicarii: 25.05.2010

About cotnari

Compania COTNARI este inima podgoriei Cotnari din anul 1948. Dragostea localnicilor pentru cresterea si rodul vitei de vie ne-a invatat sa pretuim fiecare boaba purtatoare de soare si sa impartasim cu ceilalti bucuria vietii.
Acest articol a fost publicat în Cotnari in presa și etichetat , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s