Aripioare la grill marinate în vin alb

Gătesc pentru că-mi place să-i văd pe alţii zâmbind. Încerc mereu reţete şi combinaţii noi pentru că-mi place să mă surprind zâmbind. Zâmbiţi în timp ce gătiţi, cei ce vor gusta din mâncarea voastră vor simţi asta! Să fiţi sănătoşi.

Ingrediente: – aripioare de pui
– coriandru
– piper
– sare
– boia dulce
– zeama de la o lămâie
– vin alb
– ulei de măsline
– usturoi

Am marinat aripioarele câteva ore. Dar înainte de asta le-am condimentat bine. Am zdrobit două linguriţe de coriandru şi piper amestecate cu o linguriţă de sare şi o lingură de boia dulce.
Am frecat aripioarele cu amestecul de condimente.
Am stors zeama unei lămâi verzi peste aripioare.
Am turnat apoi o cană de vin alb, bun.
Am adăugat o lingură de ulei de măsline extravirgin.
Am amestecat bine şi am mai pus în vas câţiva căţei de usturoi, zdrobiţi. Am acoperit vasul şi l-am pus în frigider.
După câteva ceasuri (cam trei), am tras aripioarele în ţeapă. Am făcut asta pentru că dacă rămân întinse, se pătrund mai bine şi mai repede.
Pentru garnitură am pregătit nişte cartofi cu rozmarin.
Am pus aripioarele şi tava cu cartofi cu rozmarin pe grătar.
Aripioarele au fost excelente, iar tava plină cu cartofi cu rozmarin a fost surpriza plăcută a serii. Să fiţi sănătoşi!

Citeste articolul integral

About cotnari

Compania COTNARI este inima podgoriei Cotnari din anul 1948. Dragostea localnicilor pentru cresterea si rodul vitei de vie ne-a invatat sa pretuim fiecare boaba purtatoare de soare si sa impartasim cu ceilalti bucuria vietii.
Acest articol a fost publicat în Mancaruri si vin și etichetat , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Aripioare la grill marinate în vin alb

  1. clujanu spune:

    ei, si daca sub gratar aveai jar din lemn de mar…hei hei! viata nene!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s