Cotnari la Targul de vinuri Goodwine 30.03-01.04.2012 – Lansare Grasa 300

„A devenit  deja traditie participarea Companiei Cotnari ca Partener Oficial al Targului International GoodWine,” a declarat Catalin Grecu director de marketing al companiei Cotnari.
“Dupa incheierea celei de-a saptea editii, putem concluziona ca a fost una dintre cele mai reusite, de la an la an observandu-se un interes din ce in ce mai mare pentru segmentul de Horeca , o crestere a calitatii vinurilor si a imaginii acestora si nu in ultimul rand -o dezvoltare de noi crame cu suprafete mai mici de vie, urmand modelul frantuzesc.
Nu poate decat sa fie de bun augur tot acest efort al producatorilor autohtoni. De la an la an se observa dezvoltarea acestui domeniu frumos si deosebit de dificil in acelasi timp.
Ne bucura aceste eforturi comune ale asociatiilor de somelieri, ale celor care reprezinta arta culinara si ale producatorilor de vin, in incercarea de educare a consumatorilor.
Si de la editie la editie, intalnim clienti si iubitori ai vinului, tot mai educati, mai cu pretentii, in sensul bun al cuvantului,  si in numar tot mai mare. Asta dovedeste ca eforturile nu sunt in zadar si ca acest targ isi are locul binemeritat. Pentru Compania Cotnari, GoodWine reprezinta, pe langa oportunitatile de a avea feed-back de la clienti  si de a reuni in acelasi loc producatorii, cadrul de a comunica cu toate aceste categorii de oameni minunati, dedicati domeniilor lor si care incearca din rasputeri sa-si aduca aportul la desfasurarea unui eveniment de prestigiu. Tot mai multe delegatii straine trec pragul Targului GoodWine, Compania Cotnari stabilind deja cateva contacte cu China , Slovenia, SUA. In concluzie, credem ca a fost o editie reusita, cu multi vizitatori, cu interes pentru noul produs lansat – Grasa 300, avand deja clienti  chiar daca pretul este 190 lei sticla,” a concluzionat Catalin Grecu.

via goodwine.ro

About cotnari

Compania COTNARI este inima podgoriei Cotnari din anul 1948. Dragostea localnicilor pentru cresterea si rodul vitei de vie ne-a invatat sa pretuim fiecare boaba purtatoare de soare si sa impartasim cu ceilalti bucuria vietii.
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s